Sinuciderea….dezgustul de viata!?

Opinii si teorii demonstreaza ca teama de viata si esecuri, este una din fregventele impulsuri care pot manifesta ulterior, o vointa a sinuciderii.
Asadar…. Ce este viata!?
Fiecare om are rolul lui pe aceasta lume, si nimeni nu este nascut fara un scop.
Viata nu este alceva decat, un lung sir de suferinte si dezamagiri! Iar cei ce incearca sa-i gaseasca o parte buna, prin metode si alternative pentru o imbunatatire, sunt oameni normali.  Oameni cu ganduri si ideii, cu sentimente si sperante, cu momente de fericire si nefericire. Iar toate acestea, intr-un cuvant asambleaza chipul “omului” in aceasta lume, in viata de zi cu zi.
Insa, toti suntem la fel, si toti avem momente cand ne strabat aceleeasi sentimente, emotii si melancolie, care sunt tipice vietii. Dar nu toti pot fi atat de puternici, nu toti cred ca aceste momente sunt trecatoare, si ca ele sunt doar incercari ale vietii. Acestea se tot repeta, merg si revin, atata timp cat noi vom trai.
Unii oameni pierd contactul cu realitatea, se pierd de ei insasi, si cad astfel, in capcana vietii, devenind slabi, optand astfel pentru cel mai scurt drum. Drumul spre sinucidere!.
Dar ce-i determina sa-si doreasca moartea si sa renunte la  viata?

O  problema a vietii generata de o infrangere, este una din cele mai frecvente cazuri…societatea, sau iubirea este o posibila definitie a sinuciderii!.
Consider ca, moartea voluntara, este rezultatul ispitirii diavolului, care se nastea pe fondul disperarii noastre, pricinuita din mai multe motive, cum sunt: saracia, boala, suferinta fizica, dragostea, ura, gelozia.
Totusi viata sociala, ca si in intreaga lume vie, micile abateri de la linia normala, sunt micutii pasi prospectivi care ne permit ulterior dezvoltarea si evolutia.
Totusi, nimic nu merita, sa renuntam atat de usor la VIATA!!!.

3 comentarii to “Sinuciderea….dezgustul de viata!?”

  1. As I referred to on my introduction, I’m not cozy sharing my address and telephone number with anyone that would wish to learn it on the net. Is it viable for us to electronic mail it to you or possibly the victor could be reached by email?

  2. Major thanks for the article post. Will read on…

  3. Celor care au astfel de ganduri le-as recomanda sa vizioneze „Remember me” .Atunci vor intelege cat de mult inseamna pentru cei din jurul lor si cat de mult pot schimba vietile acestora prin mici gesturi, fara prea mare valoare de moment. Poate ca nu realizam, dar fiecare din noi suntem o veriga indispensabila , a carei autodistrugere ar duce la desfiintarea mai multor destine. Si atunci sa incercam sa intelegem ca poate suntem doar „eu”, „tu”, „el”, „ea”, insa avem o valoare pe acest pamant, in fiecare clipa traita si loc in care ne aflam la un moment dat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: